luni, 11 aprilie 2011

Never too late

Never too late

"life is just a thing that happens, and that is nothing you can change

about it; the only thing you can control is the way you live your life,

si it`s up to you: you must face it all, because it`s yours and must

come up clean and proud. you must treasure every moment and pass it

behind. that is your life experience and you must be proud of it"

Na na na,na na na, na na na,na na na na na...

Ca in fiecare dimineata aud stins,in departare cum suna alarma, desi telefonul este langa mine;e imposibil sa nu ma treazeasca din visul mirific pe care il aveam,e imposibil sa nu ma smulga din lumea minunata in care sunt atunci cand dorm;acolo nu trebuie sa ma gandesc sau sa mi fie frica ca voi fi batuta si luata peste picior de colegii mei din nou,acolo nu trebuie sa ma dedic ca o nebuna invatatului pt a nu ma gandi la toate lucrurile groaznica care mi se intampla la scoala; acolo nu trebuie sa ma straduiesc sa mai treaca o zi de chinuri,sa mai treaca 6 ore de scoala in care mi as dori sa dispar de pe fata pamantului.

Ooo da! As dori sa ma inghita,sa mi eradieze prezenta de pe fata sa,sa stearga din mintea

tuturor ca am existat vreodata!

Dar ma intorc la realitate si ma izbesc de crudul adevar: asa ceva nu e posibil; iar sa imi facrau singura...aceasta nu este o solutie acceptabila. Asa le-as face lor mai mult pe plac.

In acelasi timp nu vreau sa-i dezamagesc pe ai mei care depun eforturi atat de multe pt mine,chiar daca acest lucru ii face sa se indeparteza si mai mult de mine.

Acum as prefera sa ii am alaturi si sa-mi sopteasca faptul ca totul va fi bine,dar ei

sunt prea ocupati acum: sora mea este plecata in Franta cu o bursa de mai bine de 6 luni si nu reusesc sa vorbesc prea mult cu ea,mama e plecata de 2 luni fiind preocupata cu afacerile sale in America,iar tata nu vine in fiecare seara acasa,ramanand adesea la birou...

E deja ora 8:30-trebuie sa incep sa invat. Timpul rece atat de usor facand asta,de parca ar vreasa ma duca mai repede in ghiarele nenorocitilor de la scoala. Din fericire nu mai este foarte mult timp pana la vacanta;trebuie doar sa mai rezist putin...

Orele trec si plec spre scoala.Trupul meu deja simte ca ma apropii deoarece incepe sa tremure sisa inghete. Nu imi doresc asta, dar se pare ca el este constient de ceea ce ma asteapta, pe cand mintea mea a ramas aproape goala:nu imi mai pasa ce se poate intampla.

Intru pe poarta scolii si vad toti elevii imbulzindu-se la intrare;inca nu s-a auzit clopotelulce anunta intrarea in clase. Ce prostie! de parca nu ar ajunge in acelasi loc,in aceiasi banca!

Nu,ei trebuie sa se imbulzeasca ca niste animale nerabdatoare! Ce prostie!

Incerc sa trec neobservata si merg direct catre banca cea mai izolata ,sub protectia unui nuc batran a carui umbra puternica si rece este asemenatoare cu umbra ce mi invaluie sufletul,iar acesta sta sa cada...cat mai curand cred ca il vor taia...oare asa usor voi disparea, asemenealui? ma intreb daca sufletul si constiinta mea vor fi la fel de usor estompate... oare il vor inlocui? oare vor planta in locul sau alt copac? asta inseamna ca nu conteaza deloc faptul ca a dat umbra si adapost atata amar de vreme...va fi inlocuit si toti vor uita de existenta sa...va fi in curand doar o existenta inutila si nimeni nu si va mai aminti de el...a fost bun doar cat timp a fost folositor,nu? of...ma asez pe banca incercand sa nu imi inveninez mai multgandurile si incep sa fredonez una dinre melodile mele preferate,"I don't care". Inchid ochii si incep sa ma gandesc din nou la unul dintre visele recente:eram vrajitoare si trebuia sa pazesc un palat...intodeauna eram inconjurata de cladirile uriase si albe ce il formau.Fiind vrajitoarea acelui palat trebuia sa astept mosteniorul de drept al tronului pt al sluji si apara. In curand acel mostenitor a aparut;era mai mult decat incantat de ceea ce vedea.

In timp ce admira falnicile cladiri a vazut sceptrul ce il astepta intr o camera,in cea mai

mare cladire. Imi vad stapanul,ce sa pare ca nu este initiat in arta vrajitoriei , ca se

indreapta grabit spre acea cladire pt a-si lua mosternirea de drept.

Pt al scuti de acel drum am chemat eu sceptrul-nu pot descrie cat de bine m am simtit

facand asta. Simteam ca pot face orice folosind magia.ma simteam asemenea unui copil

ce a primit o jucarie noua,cea pe care si-o dorea. pur si simplu a fost uimitor,fantastic

momentul in care, doar tinand o mana ridicata si intinsa spre un lucru acesta a venit la

mine. Am fost pur si simplu fermecata de puterile mele-. De as avea asemenea puteri si in

realitate...cred ca de asta prefer sa traiesc in lumea mea de vis decat in cruda realitate;

acolo sunt ce vreau eu,fac ce vreu eu si nimeni nu imi cere socoteala...

Dar in curand sunt trezita din aceasta visare...aud incet cum se apropie cineva de mine. Deschid ochii si vad 6 persoane care se apropie: 3 fete si 3 baieti,cei care imi fac zilele imposibile:

-Vad ca printesa noastra si-a facut aparitia! spune Dia aplecandu-se pana si-a bagat mana in parul meu. Stii ca te am asteptat,nu? de ce ne ai facut sa asteptam asa mult? continua aceasta incepand sa traga din ce in ce mai mult de parul meu. Dar eu nu spun nimic; am constatat faptul ca ignoranta e cea mai buna alternativa.

-Taci,nu? esti prea lasa pt a-mi raspunde,nu?

Tac in continuare;nu imi pasa ce spune("Nothing can harm me anymore. I'm already too burned inside") .

- Bine atunci; te facem noi sa vorbesti atunci! intorcandu-se catre ceilalti: vedeti fetelor,

nu vrea sa ne incante cu vocea ei minunata-cine suntem noi ca o vedeta precum ea sa ne vorbeasca?Ei bine,cred ca ar trebui sa o fortam!

Ma trage de par astfel incat sa ma ridic,apoi ma trage dupa ea...ultimul lucru pe care l-am

sesizat a fost zambetul ei superior...deja nu imi mai pasa ce vor face. Deja e prea tarziu...

Nu stiu ce s-a intamplat dupa. Mintea mea s-a golit complet. Nu stiu de ce ma doare atat de tare corpul, ca si cum as avea o gramada de kilograme apasand fiecare muschi,nu stiu de ce parul meu este ud si ravasit impreuna cu o parte din hainele mele;nu stiu cum am ajuns in clasa,in banca; stiu doar ca acum profesoara ma intreaba daca ma simt bine.desigur,ii spun ca totul este in ordine. Auzind asta, ma pune sa comentez un vers dintr-o poezie. Incep sa vorbesc dar sincer nu stiu ce;pur si simplu vorbeste gura fara mine. Totusi se pare ca profesoara este multumita de raspunsul meu,ceea ce pe ei ii nemultumeste si mai mult,dar,ca de obicei,ignor toate injuraturile si civintele lor urate;deja nu mai ajung la mine-sunt prea obisnuita cu ele,le stiu pe de rost; acum mintea mea ,parca, le respinge-un fel de scut s-a ridica in jurul ei si nu le mai lasa sa patrunda. Inca un scut...

Ora trece si odata cu venirea pauzei vine si tortura. Am ajuns sa iubesc orele si sa urasc

pauzele...

-Ati auzit? cu profa a vrut sa vorbeasca dar cu mine nu! bruneta vine iar la mine;cum am putut crede vreodata ca este prietena mea? Dar cine ar fi crezut ca prietena mea de la gradinita va ajunge sa ma urasca atat de mult? Ah,subiect deja expirat,nu ma mai chinui sa gasesc explicatii inutile,si asa nu se va schimba nimic daca voi gasi un raspuns...Ajunsa langa mine ma forteaza sa ma ridic din banca tragandu-ma de par si ma impinge cu putere in dulapul din spatele clasei,langa care stau.

-Baieti,e numai a voastra!

Se apropie de mine 5-6 baieti;iar vor incepe...Am ajuns sa fiu dezgustata de trupul acesta

murdarit de toate atingerile lor scarboase-nu de putine ori au incarcat sa-si bata joc de mine,dar,din fericire, sunt prea lasi sa mearga asa departe. Ma vad ca pe un obiect pe care pot sa il invarta pe fiecare parte,caruia sa-i atinga fiecare particica,pe care sa il murdareasca cugandurile si intentiile lor josnice. Tot ce vad ei acum este o papusa cu care pot face ce vor,de mult nu mai sunt o fiinta umana... Stiind ce urmeaza inchid ochii si astept sa termine-daca incerc sa ma impotrivesc stiu ca va fi mai rau,iar de multe ori,vazand ca nu reactionez,se plictisesc si renunta. Dar,din pacate,pt mine e prea tarziu-trupul mi-e deja patat si marcat si nu stiu cum l-as mai putea purifica...

Nu stiu ce s-a mai intamplat apoi. M-am trezit la realitate cand am intrat in curtea locuintei mele.Am inchis poarta inalta si masiva si m-am indreptat spre casa-inca o zi de scoala a trecut mai mult fara sa simt asta-parca as fi un robot;sunt programata sa merg zilnic in acel loc

groaznic dar de multe ori devin inconstienta de mine si trece ziua fara sa simt nimic...

Merg direct la calculator,dragul meu refugiu;in scurt timp toata casa este invadata de

muzica celor de la Bullet For My Valentine-Waking the demon,e preferata mea. Doar ca,din pacate,eu nu pot transforma in vampir si astfel sa ii ucid pe toti cei care-mi fac viata imposibila.

Ma schimb si merg sa fac un dus;incerc sa inlatur macar un pic din murdaria ce-mi invaluie tot corpul;ies repede de sub dus si ma uit in oglinda,iar ceea ce vad imi lasa un gust amar in gat,ma dezgusta:parul brunet,lung,cret si ud e total neingrijit si ravasit,fata imi e

alba,mai alba ca oricand ,obrajii mi sunt supti,buzele odata pline si rosii acum un pic crapate iar ochii verzi nu mai au deloc avea flacara a vietii in ei,iar trupul scheletic e plin de vanatai,taieturi si o murdarie invizibila celor din jur:sunt ca cei mai dezgustatori paraziti

colorati in verde spre mov-negru ce imi misuna pe tot trunchiul;incerc sa scap de ei dar tot ce reusesc sa fac este sa ma ranesc mai mult,lasand doar urme de unghii neingrijite ce strapung usor pielea,lasand sangele sa curga incet si dureros;ciudat,nu ma doare asa tare...Nu are rost,orice as face nu ma pot curati ,asa ca renunt;nu mai are rost...

Ma imbrac si merg direct la calculator. De mancat, nu mai simt aceasta nevoie de mult timp.

Mancarea nu mai are gust asa ca nu are rost sa o irosesc.

Incep sa ma uit la un nou episod din Naruto cand aud strigate-cineva ma cauta. Ies usor si o vad pe Alice cum ma cauta neincetat-in ultima vreme ea este singura persoana care se maideranjeaza cu mine; e oarecum vecina mea(spun oarecum pt ca nu am vecini propriu-zisi decat la minim 50 metri departare,casa mea fiind ceva mai izolata) si singura persoana care se chinuie sa ma faca sa mananc ceva.

Mai inalta decat mine dar, totusi, mai mica decat mine cu 2 ani, Alice este o fata draguta,acum,pt ca nu pot spune ca nu am avut conflicte si cu ea,o nu...ci din potriva. Poate unele dintre cele mai puternice dureri de cap mi au fost provovate de conflictele stupide cu ea-si aici a trebuit sa las de la mine pt ca aceasta este foarte incapatanata. Acum,intalnirile cu ea ma fac sa ma simt vie,am ocazia sa vorbesc cu cineva care imi comfirma ca traiesc...

-In sfarsit ai raspuns! Cred ca te strig de vreo 5 minute; m-am speriat! imi spune aceasta

alarmata si multumita in acelasi timp ca ma vede. Nu ii spun nimic dar ii fac semn sa intre in casa.

-Poftim,imi spune ea inmanandu-mi o sacosa greuta. Mama a pregatit mancarea mea preferata si ma gandeam ca aceasta va fi mai gustoasa daca mananc cu tine, asa ca am venit sa o impart.

Sper sa-ti placa.

Desigur,acesta e doar un motiv pt a ma face sa mananc ceva dar tac si doar incuvintez din

cap si incerc sa zambesc,chiar daca surasul meu e mai mult chinuit,fortat.

In timpul mesei,ca de obicei, aceasta a inceput sa-mi vorbeasca despre tot felul de lucruri

nesemnificative,insa, pt mine:

-Stii ce este saptamana viitoare,nu? ma intreaba entuziasmata si ochii ii lucesc:e ceva

important,am ajuns sa ii citesc fiecare gest;

sincera sa fiu,habar nu am despre ce este vorba,iar acest lucru o va supara cu siguranta,

tine prea mult micile detalii si se supara al naibii de repede,dar raman cu aceiasi fata

de copil inocent si nestiutor si nu imi arat nedumerirea...cat de bine am ajuns sa mi stapanesc reactiile si sentimentele. Ii raspund calma si incet,fara prea multa suflare:

-Ce?

S-a strambat un pic atunci cand am spus asta-cu siguranta a deranjat-o faptul ca nu i am

spus ce se astepta,dar este prea entuziasmata si renunta la a ma dojeni:

-Este ziua mea de nastere si am de gand sa organizez o petrecere! Cata dorinta,bucurie

si entuziasm s-a desprins din vocea ei...ca si cum ar fi primit luna la picioare;nu pot

intelege cum lumea se bucura atat de mult pt niste lucruri atat de triviale,banale?!

A inceput sa-mi povesteasca cu lux de amanunte ce fel de haine va purta,ce meniu a ales, cepersoane va invita...am pierdut firul,din nou;pt un timp iar nu am realizat ce se intampla-cuvintele ei se aud undeva in departare, chiar daca aceasta este asezata langa mine.

Mintea mea s-a pierdut din nou in neant. M am trezit cand Alice a vorbit ceva mai tare,observand,probabil ca nu o mai ascult. Vad ca se abtine sa mai comenteze si imi spune ca s-a facut tarziu si trebuie sa plece acasa. O conduc pana afara apoi am intorc la pc. Nu stiu cand am adormit dar acum sunt trezita iar de aceiasi melodie ce ti sfasie inima,"sadness and sorrow"

(http://www.youtube.com/watch?v=uuCFRfKv5Ww).

Inca o zi a inceput. Cat de mult mi-as dori sa

nu ma mai ridic din pat,cat de mult mi-as dori sa nu mai ies din casa,cat de mult mi as dori ca cei din jur sa nu ma mai observe. Cand ies in exterior am impresia ca toti cei din jur se uita urat la mine,cu ura si dispret;chiar si natura simt ca ma respinge...nu gasesc nici un loc caruia sa simt ca apartin...

Ca de obicei invat ,iar dupa un timp plec la scoala. Intarzii un pic la prima ora,asa ca cei

din clasa nu-mi pot face nimic la inceputul orelor,profesorul de engleza fiind deja prezent

in clasa:

-Seyra,you're late again?!

-I'm sorry sir,spun pe o voce joasa dar destul de clara pt a fi inteleasa. Next time I'll

be in time.

-I hope so. Go to your seat.

-Thank you, sir.

Ma indrept spre banca mea,ultima de la geam;cand ma plictisesc,incerc sa evadez cu gandul in lumea de dupa geamurile clasei posomorate ce ma tin captiva in aceasta cusca cu fiare.

Ca de obicei,cei pe langa care trec incearca sa mi puna piedica;m-am obisnuit si cu asta si

acum le pot evita...

In pauza sunt anuntata ca trebuie sa merg la clubul de teatru,ceea ce accentueaza furia

si ura colegilor pt mine:

-A primit printesa inca un rol? iar Dia...aceasa se apropie de mine cu inca cateva persoane. Iar nu ai limba sa vorbesti cu noi? Tot mandra esti,nu?!

-Nu sunt man...incerc sa vorbesc dar imi e aproape imposibil.simt cum ma inec in propriile-mi cuvinte.

Doua persoane ma ridica din banca si ma imping violent sub postament. Incep sa dea. Ciudat,nu mai simt acea durere ingrozitoare de altadata. Poate pt ca nu mai acord atentie durerii si

astfel nu ma mai deranjeaza...corpul ,parca,imi e strain. Corect,e doar un container care

sa-mi poarte sufletul,mult prea degradat, constiinta si mintea,dar pe care le am separat-

nu imi mai pasa ce se intampla cu el,ma scarbeste stiind ce mi se intampla.

Dupa cateva minute ma lasa in pace. Ma ridic usor...chiar daca mintea mea nu

constientizeaza ca am fost batuta,trupul meu o face:e atat de greu,abia reusesc sa il misc pana in hol.Ma indrept spre cancelarie unde cer sa vorbesc cu profesoara de matematica, a carei ore o am urmatoarea; imi cer scuze si voie sa merg la infirmerie in timpul orei dimneaei spunandu i ca nu ma simt deloc bine; vazand asta singura,se abtine sa-mi mai puna intrebari si ma lasa.

Ma trezesc ca dintr un vis,pe care l-am uitat, peste o ora,in infirmerie.Ma chinui sa ajung laclubul de teatru-unul dintre refugiile mele pe langa casa,calculator si muzica. Cand sunt pe scena simt ca as putea fi altcineva,al om,alta entitate,mai semnificativa si mai importanta decat existenta mea. Intand in pielea personajelor mele pot experimenta si alt fel de sentimente decat cele de frica si deznadejde,ceea ce-mi aduce o pata de culoare in viata-mi atat de colorata in gri...

Ajunsa,domnul instructor ma intampina cu multa caldura-ce nu as da ca si ceilalti din jur sa fie precum profesorii,cu care ma inteleg atat de bine.

-Seyra,avem un nou proiect! imi spune domnul Gabi,un om precum painea calda dar ferm in acelasi timp. Peste o luna vom avea o prima reprezentare la unul dintre cele mai mari scene de teatru din tara! Nu e minunat?! ce incantat e...inca o data nu inteleg cum lumea poate fi atat deincantata de niste lucruri atat de banale,desi recunosc,imi place ideea de a crea un nou personaj. Inca o ocazie de a evada din aceasta constiinta patata...

In urmatoarele minute au aparut si ceilalti membri ai clubului asa ca instructorul a inceput sa dea mai multe detalii despre noua piesa: o vrajitoare rapeste o fata draguta dintr un colectiv,respectiv o clasa, iar colegii ei vor sa o salveze; astfel ,in drumul lor vraitoarea ii supune la nenumarate probe pt a ajunge mai aproape de prietena lor. In final,reusesc sa-si salveze prietena dar si pe vrajitoare,dezlegand-o pe aceasta de sub blestemul ce a fost pusa cu mult timp in urma,dovedindu-se a fi o fata foarte inocenta si speriata de lumea reala,ce s-a refugiat in lumea ei imaginara,devenind astfel stapanita de singuratate si ura impotriva celor din jur,sfarsind transformandu-se intr-o vrajioare pornita impotriva tuturor,mai ales impotriva fetelor dragute si iubite de toata lumea.

Ei bine,eu aveam sa fiu vrajitoarea! Cat de mult imi place ideea de a juca intr o piesa de

natura fantastica,cum este aceasta! Este exact ce mi as dori! Acesta va fi,cu siguranta, unul dintre cele mai reusite roluri ale mele! Cred ca mi se potriveste de minute acest rol! Abia astept sa fiu acea vrajitoare! poate asa,prin replicile ei usturatoare si pline de rauate,

voi lasa la suprafata un pic din veninul ce-mi stapaneste inima!

Primim fiecare foile cu scenariul si apoi plecam. Nu stiu ce s-a mai intamplat apoi. Acum

stiu doar ca am ajuns abia,abia acasa.Merg direct in dormitor-ma trantesc in pat si adorm...

Cateva zile au trecut pe nesimtite,sau cel putin asa cred eu-doar trupul meu stie ce s-a

intamplat in acest timp dar nu am de gand sa-i acord atentie. Acum este din nou vineri,in

sfarsit mult asteptatul sfarsit de saptamana. Nu stiu cum de astazi cei din clasa nu s-au

luat prea mult de mine,doar cateva teme rupte,piedici,milk-sake-uri rasturnate "din greseala"pe hainele mele si cativa pumni...ciudat,de obicei,vinerea era cel mai rau:"trebuie sa ne facem treaba pt sambata si duminica",spun ei.

Orele trec destul de greu,asa ca la sfarsitul lor grabesc cat mai mult pasii pt a ajumge acasa:o seara intreaga la dispozitie pt a citi carti/manga sau pt a vedea continuarea din Naruto si Skip Beat.

Din pacate,peste ceva timp o aud pe Alice strigandu-ma.Toata seara mi-a povestit amanuntit despre perecerea ce trebuie sa aiba loc maine:

-Va veni toata familia mea! Iti voi face cunostinta neaparat cu unul dintre verisorii mei!

Doar daca nu i-l amintesti de acum cativa ani...

-Nu. raspunsul meu sec presupun ca a deranjat-o un pic dar sincer,acum numai la cei din jur nu ma gandesc. Pentru mine sunt toti la fel:persoane ce vor sa ma vada la pamant,distrusa...

Tot s-a chinuit sa ma faca sa-mi amintesc dar a renuntat vazand ca nu imi dau deloc interesul.

Dupa ce am mancat un pic-desigur,aceasta a insistat mult pana a reusit sa ma faca sa mananc ceva- aceasta a plecat. Mi am petrecut toata noaptea uitandu-ma la Naruto si Skip Beat.

In dimineata aceasta nu mi am pus alarma sa sune asa ca m-am trezit alene la amiaza. Am mers repede si i-am cumparat lui Alice un cadou,iar apoi m-am dus direct la ea.

Dupa cum a spus si seara trecuta,casa sa este plina de rudele sale:de la copii de gradinita pana la altii de varsta mea sau chiar mai mari. Printre ei se numara si unul dintre colegii mei;

ironia sortii,unul dintre care imi face viata imposibila este ruda cu persoana care ma ajuta.

Dar fie,totul va trece,asa cum trec si toate orele de la scoala...

Ca la orice aniversare am mancat un pic,chiar un pic mai mult decat de obicei,iar unul dintre verisorii lui Alice chiar a glumit pe seama mea spunand ca ceea ce am mancat eu nu se hraneste nici macar un pisoi. In fine. Intre timp stau pe un scaun de copil si ma uit,teoretic,

la micila fiinte umane ce se joaca in fata mea prin camera. Pe langa mine,ceilalti de varsta meavorbesc despre tot felul de lucruri;nu sunt atenta la conversatia lor ,desi,cateodata,unul dintre baieti incearca sa ma includa in discutia lor,dar raspund sec de fiecare data si ma intorc la preocuparea mea:privitul in gol...

Pentru a mai destinde un pic atmosfera s-au propus diferite jocuri. Am inceput cu "Obliga-ma":

se formeaza doua echipe si,pe rand,una dintre acestea alege un cuvant cheie pe care nu trebuie sa il spuna indiferent ce ar face persoanele din echipa adversa. Ei bine,grupului adversar ii era permis sa faca orice atat timp cat obtine cuvantul. "Echipa" mea,spun asa pt ca am fost mai mult tarata in acest joc copilaresc de Alice decat din propria initiativa,a fost prima care a stabilit un cuvant cheie.

Pe tot parcursul jocului a venit la mine aceiasi persoana,acelasi baiat care incerca sa ma

introduca in discutiile lor mai devreme. Acum observ ochii negri si patrunzatori ai lui

care ma fixeaza cu atata curiozitate iar eu de rusine si furie in acelasi timp-cred ca ma

vede ca pe un nou specimen ciudat-incerc sa mi

ascund privirea cat pot de mult. Acesta imi cere cu o voce dulce,calma si domoala sa ii spun acel cuvant. Incerc sa il ignor si sa plec in alta parte dar acesta isi intinde bratul si ma opreste,incoltandu ma intre corpul sau si perete. Oare chiar nu vede ca nu sunt interesata de acest joc? oare nu vede ca ma simt inconfortabil dar continua? De ce mai intreb? Normal ca nu isi da seama! Sau nu vrea...

Totusi,ce tot doreste de la mine? mai sunt si alte persoane in grupa. Dar nuuu,acesta continua sa stea pe capul meu!

Colegul meu,vazand ca nu scot nici un cuvant, vine langa noi,ma ia brutal de si ma zdruncina puernic apoi ma impinge cu putere de perete. La impactul cu acesta simt in gat un gust sarat,amar si oarecum metalic-cat de slab mi-a devenit trupul...

Imi ridic privirea catre cei doi baieti care au ramas acum in fata mea. Observ cum expresia fetei baiatului cu ochi negri se schimba:din acel zambet jucaus si privirea bunavoitoare si oarecum curioasa de mai inainte a ramas doar o privire glaciara,ochii de onix parca arunca sageti,iar pumnii s-au incelstat rapid si puternic. Uimita,vad ca acea privire inspaimantatoare nu este indrepatate care mine ci spre colegul meu. Vad ca se abtine sa nu se miste,isi incordeaza vizibil muschii,dar se stapaneste si se rezuma doar la a vorbi:

-Nu mi vine sa cred ce tocmai am vazut! Ce naiba crezi ca faci? Cum te poti comporta asa cu o fiinta,mai ales cu o fata?!

-Linisteste-te frate,e doar un joc....

-Un joc?! Ai facut asta in joaca!? Cat de imaur poti fi?! O fata trebuie respectata si atinsa

cu cea mai multa delicatete,nicidecum bruscata sau lovita!

Vad cum isi intoarce privirea din nou catre mine,dar si-a schimbat expresia fetei:acum,pe

langa celelalte trasaturi ce le-am observat inainte se poate citi...ingrijorare sau mila?

nu stiu sigur dar accept mana care a intins-o gentil oferindu-se sa ma ajute.

Privesc acum in trecut si cred ca acesta a fost lucrul principal care m-a atras la el,

care m-a facut sa tin la el:faptul ca m-a vazut ca pe o fiinta umana,ca o fata si m-a

respectatat si indragit pt ceea ce eram de fapt.

El nu m-a vazut doar o persoana de la care poti copia la teste si apoi nici macar un

multumesc nu primeste, o persoana buna numai cat te ajuta sa iei note mari iar apoi

o bati si umilesti,o papusa pe care sa o murdaresti si sa o patezi cu ganduri murdare

si gesturi demne de a-ti fi taiate mainele cu care indraznesti sa pangaresti un trup neatins,

o papusa de studiu pe care sa o menevrezi cum vrei,nu! El m-a vazut ca o fiinta umana cu

sentimente,emotii si o viata...o viata caruia a reusit sa-i redea acea flacara specifica

fiecaruia.El a reusit sa scoata din mine in acele momente tot ce era mai bun,dar in acelasi timp a cladit usor,incet dar sigur un scut puternic in jurul sufletului meu.

Ce s-a intamplat? Au trecut 8 luni alaturi de aceasta persoana,fara cele 4 in care a reusit sa ma faca sa il accept in viata mea,8 luni in care viata mea s-a schimbat radical.

Fiind departe unul de altul,aseaptam mereu cu lunile sa ne vedem,iar cand asta se intampla eram cea mai fericita...au fost putine momente dar atat de frumoase...Imi amintesc cum stateam unul din bratele altuia pe iarba si priveam cerul senin si-ncercam sa vedem ca forme au norii albi si pufosi; Imi amintesc cum stateam noaptea,vara si priveam cerul instelat-nici acum nu am reusit sa invat stelele pe care el incerca sa mi le arate;imi aminterc cat de mult ma facea sa zambesc,imi amintesc cum gandurile-mi erau pline,numai cu el, imi amintersc primul sarut inocent,dar care mi a ramas intiparit in minte pe vecie; imi amintesc cum plangea ca un copil ranit deoarece a doua zi trebuia sa plece si nu avea sa ma mai vada pt ceva vreme...

Si tot asa a trecut timpul pana au venit sarbatorile de iarna. Acum,daca stau si ma gandesc bine,mereu mi s-a intamplat ceva semnificativ in apropierea lor. In acel an s-a ridicat un scut mai puternic si mai falnic ca niciodata in jurul sufletului meu pe care acum incerc sa il slabesc

cu greu,am capatat unul dintre cele mai false zambete avute vreodata si am ajuns sa-mi stapanesc

emotiile complet. Acum incerc din nou sa las aceste lucruri deoparte si am permis unei persoane sa-mi patrunda dincolo de scut...prea aproape cred. Chiar de voi ajunge la fel ma voi ridica din nou si voi trece peste...

Se spune ca indiferenta este o arma letala.Ei bine,cred cu desavarsire ca aceasta afirmatie este adevarata si am simtit asta pe propria-mi piele. Dupa ce m-a ignorat ,peste ceva timp m-a contactat si mi-a cerut sa ne impacam,aducandu-mi niste scuze penibile. Stiu ca nu pare mare lucru;m-a ignorat,ei si?

Nu e chiar atat de simplu...M-a ignorat complet,ca si cum nu as fi existat vreodata,ca si cum nu am impartasit un singur moment impreuna. Din nou mi s-a dovedit ca nu merit.

Si totusi,in acest timp am reusit sa intalnesc o persoana care m-a ajutat mult; in sfarsit am

gasit o prietena,una adevarata care si acum imi este alaturi.Cum se spune,tot raul spre bine,nu?

Au trecut cativa ani de atunci si aceste lucruri nu ma mai afecteaza asa mult. Ma trezesc acum si totul este bine. Totul s-a schimbat,inclusiv eu. Acum zambesc atat de mult si sunt mult mai comunicativa desi de multe ori e cum se spune: in spatele scenei vietii si zambetului afisat ca la fotograf poate exista insatisfactie si multa tristete.

Totusi,sunt uimita vazand ca totul este atat de bine,ca nu am probleme si am reusuit sa-mi fac prieteni,nu mai sunt singura!

Nu trebuie sa ne dam batuti niciodata,chiar daca simtim ca nu mai rezistam si ne dorim sa nu existam. Sunt atat de multe lucruri pt care merita sa traim...trebuie doar sa fim un pic mai atenti la ceea ce ne inconjoara caci lucrurile marunte ne pot aduce fericirea;lucrurile

neinsemnate sunt tocmai temelia pe care se ridica cele marete.

Oricat de rau ne ar fi acum,pe viitor ne vom primi partea noastra de fericire si implinire,

trebuie doar sa fim rabdatori si mai atenti la persoanele ce ne inconjoara. Fericirea ne-o

poate aduce persoana de la care ne asteptam cel mai putin. De asemenea,ce usor ne ar fi daca am pretui mai mult persoanele care incerca sa ne ajute si sunt langa noi neconditionat,dar din pacate nu ne dam semana ce am pierdut decat dupa ce acele persoane dispar.

Atata timp cat nu suntem singuri vom reusi intodeauna sa ne depasim situatia si momentele grele.

Ai incredere in persoanele care tin la tine si iti vor bine, si invata sa le pretuiesti,

niciodata nu stii cand vor disparea...

Fin




Imi cer scuze pt eventualele greseli...este prima mea incercare de a scrie ceva terminata^_^

marți, 1 iunie 2010

Îngerii
Am găsit,de curand, o melodie foarte frumoasă numita "your guardian angel"(Red jump suit apparatus) ale cărei versuri m-au impresionat foarte tare.
Ce frumos ar fi dacă oamenii nu ar mai arunca în vînt cuvintele "te iubesc" ,atat de magice si care pot salva un suflet pierdut de la pierire sau pur si simplu ii pot induce o stare de fericire de neegalat.
Ce frumos ar fi daca oamenii ar incepe sa inteleaga adevaratul sens al acestor cuvinte si nu le-ar mai folosi doar in van,doar pentru ca asa fac cei din jur.
Ce frumos ar fi daca oamenii nu ar mai spune unei persoane pe care a cunoscut-o de curand si simte doar o atractie fizica fata de ea ca "o iubeste"...mi se pare penibil!
Revenind la melodia pe care am ascultat-o, semnificatia versurilor ei pur si simplu mi au atins un punct slab. Se vorbeste despre dragoste adevarata,despre sacrificiul de sine pentru persoana indragita,iar iubirea este asemenata unui inger...da,un inger pur,inocent,ce nu face rau nimanui,sau cel putin asa ar trebui sa fie.